Prezentare companie
EVENTCULINAR VOL SA este o societate a Consiliului Local Voluntari si se ocupă de pregatirea, prepararea, livrarea și servirea hranei (mic dejun, prânz și gustări), gratuit, tuturor copiilor înscriși în unităţile educaționale de stat de pe raza orașului Voluntari, de la ciclul antepreşcolar, până la cel gimnazial.
Fiecare institutie educationala este dotata cu o cantina proprie, masa se asigura in ture, astfel incat acopera toate seriile de elevi de pe parcursul unei zile de studiu. În cele cinci bucătării echipate corespunzator, personalul nostru de peste 100 de angajati prepară zilnic aproximativ 5000 portii hrană caldă, ulterior distribuită și servită în cantine școlare, dotate cu toate facilitățile necesare pentru a servirea mesei, garantând astfel că fiecare elev primește un prânz cald în fiecare zi de școală.
Meniurile sunt alcătuite echilibrat, în colaborare cu un medic specialist în nutriție, în acord cu vârsta și nevoile nutriționale ale copiilor, si urmeaza principiile pentru o alimentatie sanatosa in unitatile de invatamant preuniversitar, conform legii nr 123/ 2008. Aprovizionarea cu materie prima proaspata se face zilnic, este atent selectionata (legume si fructe proaspete, carne refrigerata, nu congelata, lactate de buna calitate). Hrana se produce in ziua servirii, iar distributia si servirea acesteia sunt realizate imediat dupa preparare, conform programului stabilit de catre conducerea institutiilor de invatamant.
